Capacitatea sistemelor cu servire rapidă de a se adapta noului concept de livrare sau de comandă cu ridicare a compensat parțial scăderea suferită de industria HoReCa, iar firmele din retail vor găsi resursele necesare pentru a satisface nevoile consumatorilor și în următorii ani, dacă vor continua să fie solidare, susține Lucian Trofin, director general Eisberg România, la Profit TV.
Vânzările de salate ambalate ale producătorului Eisberg România au crescut cu peste 15% în 2017, iar avansul s-a consemnat pe toate segmentele de distribuție, respectiv atât în unitățile retail, cât și în restaurante. Totuși, în termeni de volum al consumului, România este încă departe de cifrele din Europa Occidentală. "Dacă piața din Romania ar fi o planetă, nu ar fi în aceeași galaxie cu cea din Elveția".